Primarii americani sunt îngrijoraţi de izbucnirea unei crize fără precedent de afecţiuni mintale

Autor: Bogdan Cojocaru 08.06.2023

O criză „fără precedent“ de sănătate mintală copleşeşte oraşele americane, care duc lipsă de mijloace adecvate pentru a face faţă noilor provocări, potrivit unui raport al Conferinţei Primarilor Americani. În ultimii ani, pandemia de COVID-19 a exacerbat problemele psihice, în special pe cele asociate cu consumul abuziv de substanţe, scrie Bloomberg. Raportul citează „creşteri şocante ale cazurilor de stres, depresie, izolare şi singurătate“.