Cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi, în Siria, urma atacurilor aeriene israeliene

Autor: Mihai Draghici 02.07.2023

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte cinci au fost rănite în urma bombardamentelor efectuate în centrul Siriei, atribuite Israelului, ca ripostă la un atac cu rachetă asupra teritoriului israelian.

Organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că bilanţul atacurilor aeriene israeliene din regiunea Homs este de cel puţin un mort şi cinci răniţi. Victimele sunt membri ai Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC).

Atacurile aeriene israeliene au avut loc ca ripostă la un atac cu rachetă lansat din Siria asupra teritoriului israelian. O rachetă de tip S-200 a fost lansată din Siria în cursul nopţii şi a căzut în sudul Israelului, în orăşelul Rahat, provocând daune materiale, conform cotidianului The Times of Israel.

Armata israeliană efectuează frecvent atacuri pe teritoriul Siriei, vizând în principal poziţii ale grupului islamist şiit Hezbollah sau baze militare iraniene. Grupul fundamentalist şiit Hezbollah şi Iranul au trimis combatanţi în Siria pentru susţinerea Administraţiei Bashar Al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.