Ce spun rezultatele evaluării naţionale despre şcolile private? De la 30% la 90% dintre copii au medii peste 9 în Bucureşti. „Rezultat înseamnă şi să iei un copil de la nota 5 şi să-l duci la nota 7-8, cred că acesta este obiectivul şcolilor private“

Autori: Alexandra Matei , Georgiana Mihalache 04.07.2023

Evaluarea permanentă şi finanţarea corespunzătoare sunt principalele ingrediente folosite de sistemul privat de învăţământ Rezultatele din şcolile private arată că ponderea celor cu note peste 8 este şi de 90% în anumite unităţi Rata de promovare de la evaluarea naţională în 2023 a fost de 76% la nivel de ţară, cea mai mică din ultimii trei ani.

După examenele naţionale, atenţia se îndreaptă spre extreme – copiii care iau 10 şi cei care nu reuşesc să treacă de nota 5. La mijloc sunt însă mulţi dintre elevi, iar pentru unii dintre ei nota de 7-8 este un rezultat excepţional. Despre drumul unui copil, alături de profesori, de la nota 5 la 7-8 au început să vorbească reprezentanţii şcolilor private. Ziarul Financiar s-a uitat la ponderea mediilor de peste 9 şi la cele de sub 8 ale câtorva dintre cele mai cunoscute şcoli private din Bucureşi-Ilfov, iar balanţa înclină spre notele mai bune. Cum se ajunge acolo?

„Orice unitate de învăţământ îşi doreşte să aibă rezultate cât mai bune cu elevii ei. Obiectivul nostru este să realizăm proges cu fiecare copil. În toate unităţile de învăţământ private sunt şi copii care poate nu ar reuşi niciodată să ia 9,50. Rezultat nu înseamnă doar 9,50, ci şi să iei un copil de la nota 5 şi să-l duci la nota 7-8, este un progres şi cred că acesta este obiectivul şcolilor private. Cu mulţi copii care au note de peste 8 – 9 se vede rezultatul muncii constante, susţinute în primul rând a elevilor, împreună cu profesorii care îi coor­donează“, a spus pentru ZF Christian Comşa, reprezentant al Asociaţiei Şcolilor Particulare (ASP).