Valoarea brută a portofoliului de clădiri restaurate al One United Properties, estimată să ajungă la 189 mil. euro

Autor: Cristina Bellu 08.08.2023

One United Properties (simbol bursier ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă că la 31 decembrie 2022 compania avea în curs de dezvoltare 5.692 de unităţi rezidenţiale şi 34.500 de metri pătraţi de spaţii de birouri. 

În paralel, One United şi-a extins participarea în restaurarea clădirilor emblematice din Capitală prin două noi achiziţii - One Downtown, care include şi fostul Hotel Muntenia şi One Plaza Athénée. 

Atfel, potrivit oficialilor companiei, în total, valoarea brută de dezvoltare pentru portofoliul de clădiri restaurate, care include şi One Gallery şi One Athénée, este estimată să ajungă la 189 mil. euro.