Învăţământul dual prinde avânt: Schaeffler România a investit 500.000 de euro în învăţământul dual în 2022 şi vrea să ajungă la 700.000 de euro anul acesta

Autor: Ramona Cornea 09.08.2023

În anul 2023, aproximativ 77% din elevii din clasele duale sponsorizate de Schaeffler au fost preluaţi în companie după finalizarea studiilor Rata a fost de 90% în 2022, de 94% în 2021 şi 98% în 2019.

Furnizorul de componente pentru industria auto şi pentru producătorii din domeniul ener­giei eoliene Schaeffler România a investit 500.000 de euro în învăţământul dual în 2022 şi vrea să ajungă la 700.000 de euro în 2023, după cum au transmis reprezentanţii companiei, la solicitarea Ziarului Financiar.

„În anul 2022, Schaeffler România a făcut investiţii semni­fi­cative în învăţământul dual, alocând aproximativ 500.000 de euro. Aceste investiţii au avut scopul de a moderniza şi optimiza pro­cesele de învăţare, facilitând astfel accesul elevilor la tehnologii de ultimă generaţie. Printre cheltuielile acoperite s-au numărat burse, mese la cantină, echipa­mente educaţionale, precum roboţi colaborativi, echipamente de protecţie, cazare, transport, cadouri de Crăciun şi premii, consumabile, scule, întreţinere şi materiale didactice. În anul curent, Schaeffler România estimează o creştere a investiţiilor în învăţă­mântul dual, ajungând la aproxi­mativ 700.000 de euro”, au spus ei.