Criza imobiliară din Suedia continuă să facă valuri: Încetinirea construcţiilor rezidenţiale din ultimii doi ani ameninţă să agraveze deficitul de noi locuinţe

Autor: Andrei Şerbănescu 16.08.2023
O încetinire bruscă a construcţiilor rezidenţiale în Suedia în ultimii doi ani ameninţă să agraveze deficitul de locuinţe din cea mai mare ţară nordică, raportează Bloomberg.
 
Un indicator al construirii de noi locuinţe a rămas în iulie la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani, neschimbat faţă de luna precedentă, în condiţiile în care construcţiile au stagnat după un an de scădere a preţurilor locuinţelor, arată datele publicate miercuri. 
 
Subcomponenta de locuinţe a indicatorului lunar Byggfakta semnalează acum o rată anuală de aproximativ 25.000 de locuinţe începute. Aceasta reprezintă mai puţin de jumătate din cele 63.000 de locuinţe care trebuie construite în fiecare an pentru a ţine pasul cu cererea, potrivit Consiliului Naţional al Locuinţelor din Suedia.
 
Anul trecut, Suedia a suferit una dintre cele mai grave căderi ale preţurilor locuinţelor la nivel global, deoarece ratele ridicate ale inflaţiei şi înăsprirea politicii băncii centrale au redus puterea de cumpărare a consumatorilor şi au propulsat costul creditelor ipotecare. Scăderea preţurilor, combinată cu costul mai mare al creditelor şi al materiilor prime, a forţat multe companii de construcţii să-şi anuleze sau să-şi amâne proiectele.
 
Indicatorul a scăzut cu peste 50% de la vârful atins în august 2021, înregistrând o scădere continuă până când s-a plafonat în iunie şi iulie, a precizat Byggfakta.
 
„Construirea de noi locuinţe a scăzut puternic de la jumătatea anului 2021, dar acum dă semne de stabilizare la cele mai mici niveluri din punct de vedere istoric", a declarat Tor Borg, şeful departamentului de analiză al Byggfakta. „Situaţia în cauză va genera un număr semnificativ mai mic de locuinţe pe piaţă".
 
O încetinire a activităţii din domeniul construcţiilor va afecta, de asemenea, producţia economică a Suediei, deoarece această industrie reprezintă aproximativ 11% din produsul intern brut şi are aproape 350.000 de angajaţi.