Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Ne uităm activ la piaţa din România, dar nu avem negocieri active avansate

Autor: Cristina Roşca 07.09.2023

♦ Prin prisma mărimii economiei, România este una dintre pieţele către care fondul de private equity Enterprise Investors se uită cu cel mai mare interes ♦ Momentan, investitorul nu are nicio firmă locală în portofoliul ce cuprinde 16 companii ♦ Cea mai recentă mutare a Enterprise Investors în România a fost vânzarea grupului Noriel, activ pe piaţa jucăriilor.

Fondul de private equity Enterprise Investors, unul dintre primii inves­titori financiari care au pariat pe România la finalul anilor ’90, se uită activ la piaţa din România şi ca­u­tă noi ţinte pen­tru achiziţii, însă nu există negocieri active avansate. Printre domeniile de interes pentru investitor se nu­mără retail şi FMCG, sănătate, energie, IT şi ser­vicii financiare.

„Nu avem ne­gocieri active în stadiu avansat, dar avem unele pro­iec­te la care ne uităm. Du­rea­ză o vre­me până câşti­găm în­crederea antre­prenorilor (care sunt proprietarii afacerilor în ac­ţio­nariatul cărora intră fondul - n. red.), ca într-un ma­riaj. În ultima perioadă, am intrat mino­ritar în busi­nessuri şi s-a do­vedit un pariu câşti­gă­tor, asta nu în­seam­nă că ex­clu­dem achizi­ţiile to­tale“, spune Bar­tosz Kwiat­kowski, par­tener Enter­prise In­ves­tors şi res­ponsabil de in­vestiţiile în Româ­nia.

El adaugă că sunt situaţii în care fondul gă­seşte o companie intere­san­tă, dar prea mică, aşa că aşteaptă mai mulţi ani până când aceasta creş­te su­ficient. Tichetul Enterprise In­ves­tors este de cel puţin 20 de mili­oane de euro. „Noi nu vrem să intrăm în licitaţii pentru companii, vrem re­laţii directe şi discuţii directe cu antre­prenorii. E bi­ne ca fondatorii să rămână în busi­ness şi să se implice în dezvoltarea companiei, atât local, cât şi regional.“