Profit net de peste 369 mil. lei în S1/2023 pentru CEC Bank, triplu faţă de câştigul din S1/2022. Veniturile nete din dobânzi şi comisioane ale CEC Bank au crescut cu 10,7%, până la 912,7 mil. lei. Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank: Am continuat să finanţăm economia cu credite noi de circa 5 mld. lei

Autor: Roxana Rosu 13.09.2023

 Creditele în sold acordate clienţilor (valoare brută) se ridică la 32,25 mld. lei, în creştere cu 10% faţă de S1/2022.

CEC Bank a încheiat primul semes­tru (S1) din acest an cu un profit net estimat, neauditat, de 369,4 mil. lei, mai mult decât triplu faţă de câştigul de 110,8 mil. lei din S1/2022, şi active de 69 mld. lei, în creştere cu 29,4%, potrivit raportului financiar publicat de bancă la BVB.

Creditele în sold acordate clienţilor (valoare brută) se ridică la 32,25 mld. lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2022.

Veniturile nete din dobânzi şi comisioane ale CEC Bank au crescut cu 10,7%, până la 912,7 mil. lei, în condiţiile în care ratele bonificate pentru depozite au crescut într-un ritm mai accelerat decât cele pentru credite.

În primul semestru, banca susţine că a acordat peste 27.000 de credite noi, cu o valoare cumulată de aproximativ 5 mld. lei. Segmentul pentru companii a reprezentat 4 mld. lei, din care circa un miliard de lei acordat în cadrul programului IMM Invest Plus şi peste 550 mil. lei finanţări pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene. Principalele domenii de activitate finanţate, în corelaţie cu programele care vizează proiecte de interes naţional şi regional, au fost construcţiile, agricultura şi energia regenerabilă.