Atenţie, şoferi: Ceaţă densă pe mai multe drumuri din sudul şi centrul ţării

Autor: Laura Buciu 20.09.2023

Este ceaţă densă pe mai multe drumuri din judeţele Vâlcea, Braşov, Harghita, Sibiu şi Alba, circulaţia rutieră desfăşurându-se cu dificultate.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, pe mai multe artere rutiere de pe raza judeţelor Vâlcea, Braşov, Harghita, Sibiu şi Alba, ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri.

Nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe autostrăzi sau drumuri naţionale.

Poliţiştii rutieri pe recomandă şoferilor folosirea corespunzătoare a luminilor, evitarea opririi pe benzile de circulaţie, reducerea vitezei de deplasare şi mărirea distanţei de siguranţă dintre autovehicule.