Antreprenori locali. Hotelul TTS Covasna, controlat de Mircea Mihăilescu, afaceri de 8 milioane de lei şi grad mediu de ocupare de 63%

Autor: Mirabela Tiron 21.09.2023

Hotelul de patru stele TTS Covasna, deschis în 2016, în urma unei investiţii de 5,3 milioane de euro realizată de omul de afaceri Mircea Mihăilescu (fondatorul grupului de transport naval TTS), a finalizat anul trecut cu afaceri de 8 milioane de lei, iar pentru acest an estimează o creştere cu 5%, potrivit oficialilor companiei.

„Hotelul are 58 de camere şi o bază de tratament pentru recuperarea cardiovasculară şi circulaţie periferică. 60% din cei care se cazează vin pentru recuperare iar restul pentru pachete spa sau la evenimente“, a spus pentru ZF Gheorghe Adrian Onea, administratorul hotelului. Compania are în plan să ridice o clădire nouă, cu centru spa, săli de evenimente şi apartamente de lux,  potrivit administratorului.

Hotelul a raportat anul trecut un profit net de 1,4 mil. lei şi operează la un grad mediu de ocupare de 63%.

Unitatea are o bază de tratament, două săli de conferinţe şi un restaurant şi este situat  în zona Valea Zânelor din staţiunea Covasna.

Hotelul TTS Covasna a fost primul pariu în turism pe care l-a făcut Mircea Mihăilescu, un om de afaceri discret, care a fondat compania Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre. TTS  s-a listat la Bursa de la Bucureşti în a doua parte a lunii iunie 2021 în urma unui IPO.