Un nou jucător atacă segmentul de discount: Retailerul ucrainean Aurora Multimarket a intrat pe piaţa românească, deschizând primul magazin la Suceava. Până la final de an sunt planificate 11 inaugurări

Autor: Cristina Roşca 12.10.2023

Compania e activă pe segmentul de discount, vânzând mai ales produse non-food, dar şi unele alimente În 2021, reţeaua a atras în acţionariat fondul de investiţii Horizon Capital din Ucraina Lansat în 2011, lanţul Aurora are circa 1.000 de magazine Pe piaţa din România, principalii competitori sunt Pepco, Kik, Sinsay şi Takko, dar lupta se va duce şi cu lanţurile din comerţul alimentar.

Retailerul ucrainean de tip discount Aurora Multimarket a intrat pe piaţa locală cu un magazin la Suceava şi vrea să continue expansiunea rapid, pentru ca la final de 2023 reţeaua autohtonă să numere 11 unităţi. România este prima piaţă străină pentru lanţul de magazine.

„Suntem încântaţi că am început să operăm în România. (...) Vindem bunuri la cel mai mic preţ (...). Clienţii noştri frecvenţi ştiu că în magazinele Aurora pot găsi oferte şi promoţii constante. România e o ţară vecină (cu Ucraina – n.red.). Locuitorii ţării au mentalităţi şi interese similare (cu ucrainenii – n. red.), astfel că suntem încrezători (...)“, spune Taras Panasenko, cofondator şi CEO al reţelei. Businessul a fost înfiinţat în 2011 de trei antreprenori, pentru ca în 2021 să atragă în acţionariat şi fondul de investiţii Horizon Capital, tot din Ucraina.