Noi confruntări la graniţa dintre Israel şi Liban

Autor: Petru Mazilu 21.10.2023

Noi confruntări au loc sâmbătă la graniţa dintre Israel şi Liban. Israelienii susţin că ripostează după ce au fost atacaţi de pe teritoriul libanez, potrivit Sky News.

Armata israeliană anunţă că a ripostat după ce militanţii au tras rachete şi rachete antitanc spre poziţiile sale din apropierea graniţei cu Libanul.

Un avion al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a identificat şi a vizat „celule teroriste" după atacuri, au anunţat israelienii.

Incidente asemănătoare au avut loc şi zilele trecute.