Black Friday ar putea aduce creşteri de 10% faţă de anul trecut pentru companiile de curierat. „Pentru finalul anului previzionăm o creştere semnificativă a consumului“

Autor: Miruna Diaconu 27.10.2023

Campania de Black Friday, când vor exista cele mai mari reduceri din an, este cea mai aglomerată perioadă pentru curieri. Ultimele două luni, cu Black Friday şi sărbătorile de iarnă, contribuie cel mai mult în businessul anual al unei companii de curierat.

Black Friday, una dintre cele mai aglomerate perioade pentru retaileri şi companiile de curierat, ar putea aduce o creştere între 10% şi 15% a livrărilor faţă de anul trecut pentru companiile de curierat, estimează jucătorii din piaţă.

Pe fondul unui ritm mai încetinit al creşterii inflaţiei, jucătorii din piaţă se aşteaptă la o revenire a consumului în ultima parte a anului, care contribuie cel mai mult la cifra de afaceri dintr-un an.

„Pe fondul scăderii inflaţiei, ne aşteptăm ca anul acesta să revină apetitul pentru consum al românilor, de aceea estimăm o creştere  cu 10-15% a livrărilor faţă de campania de Black Friday de anul trecut şi o majorare de 25% faţă de restul anului. Pentru finalul anului previzionăm o creştere spectaculoasă a consumului, mai ales că urmează cele două luni de promoţii de Black Friday şi cele de sărbători, în care volumul de cumpărături creşte în mod tradiţional“, spune Cornel Morcov, chief commercial officer al FAN Courier.