Gyula Fater, CEO al OTP Bank România: Piaţa creditelor se redresează lent din cauza dobânzilor mari şi a presiunii inflaţioniste, dar apetitul clienţilor încă este bun, iar ratele dobânzilor ar putea începe scăderea uşoară în a doua jumătate a anului viitor. BNR va continua să păstreze un control relativ strict asupra cursului valutar

Autor: Mircea Nica 27.10.2023

Portofoliul de credite al OTP Bank s-a redus cu 2% faţă de anul trecut, în principal din cauza scăderii stocului de credite ipotecare  Dobânzile mari nu au avut un efect direct asupra împrumuturilor de nevoi personale din portofoliul OTP Bank  Banca îşi menţine interesul general de creditare  Anul viitor, va fi un an similar cu ultimii trei ani, cu o creştere de două cifre a soldurilor creditelor şi o evoluţie descrescătoare a dobânzilor, consideră şeful OTP Bank România.

Piaţa creditelor începe să se redreseze într-un ritm lent, în principal din cauza ratelor ridicate ale dobânzilor şi a presiunii inflaţioniste, dar există aşteptări optimiste privind relaxarea aşteptată a politicii monetare şi la redresarea economică, susţine Gyula Fater, CEO al OTP Bank România.

„Asistăm la o redresare lentă a pieţei creditelor din cauza ratelor ridicate ale dobânzilor şi a presiunii inflaţioniste, deşi suntem optimişti cu privire la relaxarea aşteptată a politicii monetare şi la redresarea economică. În prezent, portofoliul de credite al OTP Bank s-a redus cu 2% faţă de anul trecut, în principal din cauza scăderii stocului de credite ipotecare, piaţa fiind orientată în mare parte spre refinanţarea produselor cu dobânzi fixe pe perioade mai scurte, de 3-5 ani“, a spus Gyula Fater, CEO al OTP Bank România, într-un interviu pentru ZF.