Bursă. Linişte la BVB. Indicii abia se mişcă, în vreme ce investitorii aşteaptă rezultatele la nouă luni ale companiilor listate

Autor: Eduard Ivanovici 30.10.2023

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti s-a apreciat luni cu 0,17%, într-o şedinţă în care ceilalţi indici de la BVB au afişat dinamici cuprinse între minus 0,1% şi plus 0,3%, singura excepţie fiind ROTX, cu un avans de 0,87%.

Lichiditatea pe segmentul de acţiuni – adică Piaţa Principală şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (AeRO) – a fost de 26,8 milioane de lei, în scădere cu 51,6% faţă de precedenta sesiune de trading. Din totalul de astăzi, acţiunile Hidroelectrica (H2O), Fondul Proprietatea (FP) şi Romgaz (SNG) au reprezentat aproximativ 40%.

Tranzacţiile realizate cu certificate au însumat circa opt milioane de lei, iar cele cu obligaţiuni au ajuns la 2,4 milioane.

În ultima perioadă s-a remarcat o activitate mai slabă la BVB, în contextul în care investitorii aşteaptă publicarea rezultatelor financiare la nouă luni. Startul sezonului de raportări la T3/2023 a fost dat săptămâna trecută de TeraPlast (TRP), urmat mâine de OMV Petrom (SNP) şi vineri de BRD SocGen (BRD).

BET este pe plus cu 1,6% în ultima săptămână şi pe minus cu 0,5% în ultima lună. Dinamica de la începutul anului constă într-un avans de 22,3%, în continuare cu mult peste media la nivel european, reflectată de indicele Stoxx 600, în urcare cu 0,4% în 2023.