Finanţe personale. Intrări nete de 190 mil. lei în fondurile mutuale în septembrie 2023, cea mai bună lună din august 2021 încoace

Autor: Liviu Popescu 31.10.2023

Fondurile mutuale din România au înregistrat subscrieri nete de 190 mil. lei în septembrie, dublu faţă de luna precedentă, pe fondul încetinirii ritmului de creştere al scumpirilor, ceea ce favorizează fondurile de obligaţiuni, arată datele agregate de ZF de la Asociaţia Administratorilor de Fonduri.

Aceasta este cea mai mare sumă a subscrierilor nete, adică diferenţa dintre intrările de bani de la clienţi şi ieşirile de bani (răscumpările) din august 2021 încoace. De la început de 2023 subscrierile nete în fondurile mutuale sunt de 245 mil. lei.

“În primul rând mă bucură aceste cifre promiţătoare. În ceea ce priveşte motivele pentru intrările din septembrie există un cumul de factori pentru care românii se uită din nou cu interes către aceste soluţii de economisire”, spune Horia Gustă, preşedinte AAF.