Consiliul Judeţean Braşov a investit 1,1 mil. euro în dotarea cu noi echipamente a spitalului de obstetrică ginecologie

Autor: Laurentiu Cotu 01.11.2023

Consiliul Judeţean Braşov a finalizat o investiţie de 5,5 mil. lei (1,1 mil. euro), finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce a presupus achiziţia a opt echipamente medicale pentru ambulatorul integrat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie ’’Dr. I.A. Sbârcea’’ din municipiul Braşov. Echipamente vor fi procurate, livrate, instalate şi puse în funcţiune în decurs de 45 de zile de la transmiterea comenzilor, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Braşov.

’’În afară de aparatura deja achiziţionată, în cursul anului viitor vor mai fi asigurate un aparat digital de radiologie cu grafie şi scopie şi unul de rezonanţă magnetică, pentru instalarea cărora se lucrează în prezent la amenajarea spaţiilor necesare.’’, se mai arată în comunicatul de presă transmis de CJ Braşov.