Bursă. Tranzacţii cu acţiuni record de 21 mld. lei în primele 10 luni din 2023, duble faţă de anii anteriori

Autor: Tibi Oprea 10.11.2023

♦ La o valoare istorică au ajuns şi cele 1,2 milioane de tranzacţii.

În cele 213 şedinţe de tran­zacţio­nare din acest an la BVB, investitorii au tran­zacţionat acţiuni listate pe segmentul principal în valoare de aproape 21 mld. lei, aproximativ dublu faţă de anii anteriori. Spre comparaţie, tran­zac­ţiile din 2022 s-au ridicat la 12,8 mld. lei, iar în 2021 au fost de 11 mil. lei.

Şi valoarea medie zilnică tran­zacţionată a crescut de la 50,9 mil. lei în 2022 la un record de 98,5 mil. lei în acest an, un aport ridicat avându-l tranzacţiile cu acţiuni H2O. Numărul tranzacţiilor a ajuns de asemenea la o valoare istorică de 1,22 milioane, faţă de 1,19 milioane la nivelul întregului an 2022, arată datele agregate de ZF de la BVB. „Jumătate din tranzacţio­nare a fost IPO-ul Hidroelectrica, calculat ca şi tranzacţii în piaţă. Dacă scoatem Hidroelectrica, suntem la nivelul de anul trecut, spune Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare al Goldring, pentru ZF.