Cristian Codrea, care a condus logistica brandului de modă C&A în toată Europa, a fost recrutat de compania austriacă Enery, activă în energie verde

Autor: Cristina Roşca 10.11.2023

Executivul român şi-a construit cariera în modă, lucrând timp de 15 ani pentru C&A, atât pe plan local, cât şi internaţional Acum, el dă fashionul pe energie.

Executivul român Cristian Codrea (41 de ani) a fost numit recent în funcţia de head of industry partnership în cadrul companiei Enery, activă în domeniul energiei verzi. El va fi responsabil de fondarea şi administrarea diviziilor co­merciale şi industriale ale companiei,  urmând să conducă echipele care se vor ocupa de încheierea contractelor, de instalarea proiectelor şi de operarea acestora, potrivit unei descrieri publice pe profilul său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.

Fondată în 2019, Enery are sediul în Austria şi se ocupă de achiziţia, dezvoltarea, construcţia şi operarea de proiecte din domeniul energiei regenerabile din Europa Centrală şi de Est.