Bursă. Farmaceutica Remedia anunţă un profit de şase mil. lei în primele nouă luni ale anului, plus 24,2%. Veniturile, în creştere cu 8,6%

Autor: Eduard Ivanovici 14.11.2023

Grupul Farmaceutica Remedia (simbol bursier RMAH), cu activităţi în distribuţia de medicamente pentru farmacii, cât şi pentru clinici şi spitale private, în retailul farmaceutic şi în vânzarea de roboţi pentru farmacii, a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de puţin sub şase milioane de lei la nivel consolidat, în creştere cu 24,2% faţă de perioada similară din 2022.

Veniturile companiei au însumat 424,9 milioane de lei, cu 8,6% peste nivelul de la septembrie 2022, respectiv 391,1 milioane de lei. Cheltuielile s-au majorat între timp cu 8,4% la 417,6 milioane de lei. În iulie, Remedia a închis depozitul logistic din Craiova pentru a îmbunătăţi rentabilitatea zonei prin reducerea de costuri, se arată în raportul financiar publicat la bursă.

Acţiunile RMAH se tranzacţionează în creştere cu 12,7% anul acesta, pe un rulaj de 4,7 milioane de lei şi o valoare de piaţă de 63,5 milioane de lei. Dinamica din ultimele 12 luni constă într-un plus de 4,9%.

81,4% din capitalul social al grupului este controlat de Valentin-Norbert Ţăruş, restul revenind altor acţionari.