Tariful pentru o poliţă obligatorie pentru locuinţă a crescut la 130 lei pe an începând cu 11 noiembrie

Autor: Mircea Nica 15.11.2023

Începând cu 11 noiembrie 2023, o poliţă obligatorie pentru locuinţă (PAD) a ajuns la 130 lei pe an, ca urmare a modificărilor legislative publicate în Monitorul Oficial pe data de 11 mai 2023. 

Creşterea preţului asigurării obligatorii se aplică momentan doar pentru locuinţele de tip A, care au în vedere o construcţie ce are o structură de rezistenţă realizată din beton armat, din metal sau lemn, respectiv pereţi exterior din piatră, din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate ca urmare a aplicării unui tratament termic, respectiv chimic.