Aniversare ZF 25 de ani. Ion Nestor, cofondator, NNDKP

Ziarul Financiar 20.11.2023

Oricât de blamată este în momentul de faţă Uniunea Europeană şi oricât de blamate sunt anumite consecinţe ale apartenenţei noastre la UE, totuşi, intrarea României în Uniunea Europeană a constituit o piatră de hotar determinantă pentru evoluţia ulterioară a economiei şi a societăţii. Sigur că ar trebui acum să intervină nişte corecţii din mers şi, din acest punct de vedere, sunt în tabăra celor care cred că UE ar putea să funcţioneze mai bine şi că există mai multe derapaje care însă cred că pot fi controlate.

În ultimii 25 de ani, au fost cel puţin 15 ani decisivi pentru România. Eu nu sunt convins că anul viitor e „mai decisiv“ decât au fost alţii.

Anul 2024 va fi un an foarte dificil pentru că se vor întâlni o serie întreagă de factori de stres pe partea economică şi socială, care pot produce, la un moment dat, un derapaj dacă nu se vor fructifica la maxim avantajele care vin odată cu programele europene de finanţare.

În următorii zece ani, dacă nu se degradează şi mai mult contextul geopolitic, România ar trebui să facă paşi hotărâtori în dezvoltarea ei. S-au acumulat forţe atât de partea binelui, cât şi de partea răului – depinde care dintre ele vor prevala şi depinde, în mare măsură, de noi. Însă, potenţial există.