Saipem, italienii care au câştigat un contract de 1,6 mld. euro pentru Marea Neagră: Intenţionăm să maximizăm implicarea furnizorilor locali pentru Neptun

Autor: Roxana Petrescu 22.11.2023

Calendarul „agresiv“ de lucrări este cea mai mare provocare Pe vârf, 1.000 de oameni vor fi implicaţi pe „şantierul“ Neptun Deep din Marea Neagră.

Italienii de la Saipem, grup care a câştigat un contract de 1,6 miliarde de euro pentru proiectul Neptun din Marea Neagră, investiţie evaluată la o valoare totală de 4 miliarde de euro, spun că intenţionează să folosească mai departe cât mai multe companii locale pentru a finaliza proiectul la timp.

„Este important să subliniem faptul că Saipem are în Ploieşti un centru de excelenţă pentru tehnologiile de sudură, tehnologii pe care le folosim la nivel global pentru toate proiectele noastre, şi care va fi destul de important pentru proiectul Neptun în vederea testării şi analizării materialelor care vor fi folosite în proiect“, a spus Massimo Cristiani, regional manager pentru Europa din cadrul Saipem.

Grupul italian va executa lucrări de proiectare, achiziţii, construcţie, instalare şi punere în funcţiune. Potrivit informaţiilor disponibile, licitaţia era deja începută din „era“ ExxonMobil a proiectului Neptun, finalizată în vara acestui an şi depindea de luarea deciziei finale de investiţii, pas parcurs de către cei doi partneri din proiectul Neptun Deep, OMV Petrom şi Romgaz.