Lipsesc produsele şi investitorii care creează lichiditatea în piaţă. De ce este importantă Contrapartea Centrală şi ce se va schimba când va deveni operaţională?

Autor: Eduard Ivanovici 24.11.2023

Creşterea numărului de investitori şi diversificarea acestora, creşterea lichidităţii şi crearea de noi instrumente financiare sunt câteva efecte aşteptate şi văzute ca „libertate“ de către participaţii la piaţă.  „Presupunând că vom avea Contrapartea Centrală în câteva luni şi că vor mai fi şi alte listări de nivel mai mic, ar trebui să fim în câţiva ani a doua piaţă din regiune.“

Lansarea Contrapărţii Centrale (CCP), prin intermediul căreia se readuce piaţa instru­mentelor derivate la Bursa de Valori Bucureşti, are poten­ţialul de a creşte semnificativ lichiditatea pieţei româneşti de capital care, chiar dacă a avut parte de un impuls mult aşteptat prin listarea Hidroelectrica (H2O), ce a crescut inclusiv numărul de investitori, încă se află în acest sens în spatele altor burse din regiune. Proiectul este acum pe ultima sută de metri, fiind văzut în opinia mai multor analişti şi participanţi bursieri drept unul dintre principalii factori de atragere a investitorilor străini la BVB.

„De ce este piaţa din Ungaria mai lichidă decât cea din România? Este simplu – pentru că au mai multe produse. Ne lipsesc investitori specializaţi, fonduri de hedging, investitori care să implementeze strategii pe termen scurt, care creează lichiditate, ea nefiind creată de investitorii de tip «buy & hold» şi fondurile de pensii. Bursele au fost inventate de investitori specializaţi care – n-aş zice să «speculeze» – vor să închidă nişte goluri. Aceste goluri sunt văzute doar de un astfel de investitor, care are nevoie de produse, să shorteze, de margin trading, de produse care să îl ajute să implementeze aceste strategii“, spune Adrian Tănase, CEO-ul BVB, invitat la conferinţa ZF Piaţa de Capital, ediţia a II-a.