Cu ochii pe achiziţii. Producătorul de profiluri PVC Klass Coating System din Vâlcea: Avem în plan şi achiziţii de companii pentru că ne dorim să creştem româneşte

Autor: Mădălina Dediu Panaete 24.11.2023

Gabi Ene, director general şi administrator al Klass Coating System, producător de profiluri PVC, spune că trimite profilurile din PVC atât pe piaţa din România, cât şi în Moldova, Bulgaria şi Serbia, iar produse finite, adică uşi şi ferestre din PVC, oriunde în lume prin intermediul partenerilor, ajungând inclusiv în Mexic.

„Există o presiune foarte mare a fondurilor de investiţii, a companiilor străine, de a acapara industria românească. Noi suntem pe locul doi sau pe locul trei în topul producătorilor de profiluri PVC şi mă bat cu grupuri precum Gealan, Veka, Rehau. (...) Avem în plan şi achiziţii de companii pentru că ne dorim să creştem româneşte“, a spus antreprenorul, care conduce un grup cu afaceri de 25 mil. euro, în cadrul conferinţei ZF/BRD – Tu eşti viitorul în business.