Surse: Conducerea ASF se numeşte luni sau marţi. Alexandru Petrescu, opţiunea a doua vehiculată, devine cea stabilită pentru funcţia de preşedinte al ASF.

Autor: Mircea Nica 08.12.2023

Săptămână trecută numirea conducerii ASF părea că va fi lăsată pe anul viitor, în timp ce Liviu Voinea era prima opţiune ca preşedinte, Gabriela Horga era nominalizarea pentru funcţia de vicepreşedinte pe zona pieţei de capital, Dan Armeanu vicepreşedinte pe zona pensiilor private, iar pe asigurări lucrurile nu erau clare, dar Anca Dragu ar fi numele vehiculat pentru funcţia de vicepreşedinte pe acest sector.

Conducerea ASF ar putea să aibă parte de numirile mult aşteptate luni sau marţi, respectiv 11 decembrie sau 12 decembrie, conform unor surse ZF, după ce şansele ca actuala conducere interimară de aproximativ 3 săptămâni să se schimbe părea nerealizabilă anul acesta.

Surse din piaţă au spus pentru ZF că lucrurile au evoluat în ceea ce priveşte numirea unei noi conduceri a ASF, având în vedere că actuala conducere încă se bucură de funcţii interimare, iar din posibilitatea de a se concretiza ceva abia anul viitor, numirile în cadrul ASF ar fi stabilite pentru luni sau marţi, 11-12 decembrie, urmând ca subiectul numirilor să apară şi pe masa lui Marcel Ciolacu, premierul României.