Business MAGAZIN. Toate datele indică un singur scenariu: Europa se îndreaptă cu paşi rapizi către prima recesiune de după pandemie. Ţara care s-a transformat în primul motor al declinului
Zona euro nu va scăpa recesiune, prima după pandemie, arată cele mai recente date. Economia a scăzut pentru al doilea trimestru la rând, scrie Bloomberg.
O redresare uşoară este văzută la începutul anului 2024.
„Există incertitudini cu privire la o revenire. Provocările continuă să provoace turbulenţe în economie, în special cele care vin din creşterea masivă a ratelor dobânzii”, a declarat Joerg Angele, economist la Bantleon Bank.
Încetinirea este condusă de Germania, cea mai mare economie a Europei, care se luptă să se debaraseze de starea de slăbiciune a industriei prelucrătoare. Afectată de o criză bugetară şi de o cerere globală slabă, se aşteaptă ca această ţară să înregistreze o scădere de 0,2% în trimestrul al patrulea - mai mult decât declinul de 0,1% prevăzut iniţial.