Bursă. Producătorul de componente auto SPIT Bucovina vinde mai multe active în valoare de 3,2 mil. euro
SPIT Bucovina, producător de componente auto listat la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul SPTU, a informat piaţa locală de capital cu privire la recenta adunare generală extraordinară a acţionarilor, în urma căreia a fost finalizată vânzarea activelor situate în Municipiul Suceava, pe strada Calea Unirii.
„Preţul tranzacţiei a fost de 3.200.000 EURO (la care s-a adăugat TVA în funcţie de dispoziţiile legale), din care suma de 1.450.000 EURO a fost încasată până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, restul urmând a fi încasat în 24 de rate, cel târziu până în data de 31.12.2025”, conform unui raport de la BVB.
Acţiunile SPTU sunt pe minus cu 22,7% anul acesta, pe un rulaj de doar 187.000 de lei. Evaluată la 10,1 milioane de lei, compania este deţinută în proporţie de 49,4% de Mihaela Golovatii, urmată de un fond comun, care deţine un pachet de 22,4% din capitalul social.