Audieri pentru conducerea ASF. Sorin Mititelu, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte ASF pe zona asigurărilor: Va fi neceseară o analiză în detaliu legat de modul de formare a preţurilor RCA şi ce factori a impactat rezultatul final în preţul stabilit de fiecare companie în parte. În măsura în care sunt elemente artificiale vor trebui să fie contestate într-o formă sau alta

Autor: Mircea Nica 18.12.2023

Sorin Mititelu, candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte al ASF pe sectorul asigurărilor a explicat în cadrul audierilor din şedinţa Comsiei de buget, finanţe şi bănci, întrebat de măsurile pe care le va lua pentru a reaşeza piaţa RCA, dacă va face controale la societăţile de asigurări în urma creşterilor tarifelor RCA, că va fi nevoie de o analiză în detaliu privind preţul stabilit de fiecare companie în parte, iar dacă sunt elemente artificiale vor trebui să fie constate.

“Piaţa RCA este cea mai importantă, reprezintă 50% din piaţa asigurărilor, dar trebuie să plecăm de la lucruri clare şi obiective. Preţul, prima este rezultatul unor factori obiectivi. Este un preţ care la rândul lui este determinat de o serie de factori determinaţi de piaţă. Putem să influenţăm evoluţia acestui preţ prin a asigura o corectă şi bună competiţie între participanţi. De asemenea prin bune practici şi procese mai eficiente. Astfel este de aşteptat să avem o evoluţie în corelaţie cu evoluţia generală a preţurilor, dar în acelaşi timp nu trebuie să avem o ineficienţă în piaţa RCA-ului. Va fi neceseară o analiză în detaliu legat de modul de formare a preţurilor şi ce factori a impactat rezultatul final în preţul stabilit de fiecare companie în parte. În măsura în care sunt elemente artificiale vor trebui să fie contestate într-o formă sau alta. Cert este că prima la RCA trebuie să fie rezultatul obiectiv pe de o parte al daunalităţii, al costurilor normale de distribuţiei, al costurilor normale de operare şi al competiţiei”, a răspuns Sorin Mititelu, în cadrul audierii.

În cadrul prezentării, Sorin Mititelu susţine că din anul 1993 a activat în sistmeul financiar în diverse domenii, de la domeniul bancar trecând prin zona asigurărilor. În perioada în care a activat în domeniul bancar, el a explicat că a acoperit o gamă mult mai vastă, fiind în domenii precum retail, corporate, piaţa de capital şi diverse poziţii de management, având totodată de implementat strategii. Sorin Mititelu a mai adăugat că din cei 30 de ani din cariera sa profesională, 25 de ani au fost în banking şi restul în asigurări.