Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,1 miliarde lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în 2031, cu o dobândă de 6,46% pe an

Autor: Cristina Bellu 18.12.2023

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,16 miliarde lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare nominală de 400 milioane lei, scadente în aprilie 2031, cu o dobândă de 6,46% pe an.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice.

Valoarea totală a cererii a fost de 1,45 miliarde lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 1,32 miliarde lei, în timp ce ofertele necompetitive au fost de 99,5 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 7,35%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 6,45% pe an.

Din suma totală adjudecată, de 1,16 miliarde de lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 1,03 miliarde lei, şi în contul clienţilor 27,5 mil. lei.

Ofertele necompetitive au fost de 99,5 milioane lei.