Jessica Pop, o tânără juristă cu masterat în Agricultură, a depus un proiect pentru a obţine fonduri UE nerambursabile de până la 70.000 de euro să cumpere utilaje

Autor: Florentina Niţu 19.12.2023

Jessica Pop, o tânără absolventă de Drept cu masterat în Agricultură, s-a întors în mediul rural, în Suplacu de Barcău din judeţul Bihor, unde a preluat ferma de cereale a bunicului său. Ea a depus un proiect pentru a accesa fonduri europene nerambursabile de până la 70.000 de euro prin programul de instalare a tânărului fermier să cumpere utilaje, astfel încât să se dezvolte.

„Am înfiinţat firma în luna aprilie a acestui an şi în 1 decembrie am depus proiectul. Este primul proiect pe care l-am depus pentru a accesa fonduri europene. Pentru producţia de cereale, adică pentru ceea ce fac eu, nu e o sumă foarte mare (70.000 de euro – n. red.), dar pentru un tânăr la început de drum e suficientă”, a afirmat fondatoarea companiei Pajagro.

La începutul lunii noiembrie au fost deschise mai multe linii de depunere a proiectelor pentru a obţine fonduri europene, printre care „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - componenta zona montană“, respectiv „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - componenta naţională.

Cele două sesiuni au o alocare de 75,2 mi­lioane de euro, respectiv 175,5 milioane de euro şi ultima dată de depunere a proiectelor este 31 ianuarie 2024.