România este cel mai mare exportator de porumb în sezonul 2022-2023 şi al doilea cel mai mare exportator de grâu
Unul dintre domeniile în care România se poate mândri cu performanţele sale este agricultura. În 2023, România se află în top 5 producători de grâu şi porumb din Uniunea Europeană şi a fost cel mai mare exportator de porumb în sezonul 2022-2023 şi al doilea cel mai mare exportator de grâu, conform datelor Eurostat. Aceste statistici evidenţiază contribuţia României în cadrul pieţei europene şi globale a cerealelor.
În acest an agricol, România a avut o producţie de 10,3 milioane de tone de porumb, cu care s-a situat pe a doua poziţie în UE, după Franţa, ce a avut 12,3 milioane de tone de porumb. Cu toate acestea, în anii 2018 şi 2019, România a fost în fruntea clasamentului, având, de altfel, în ultimii cinci ani şi cea mai mare suprafaţă cultivată cu porumb din UE, conform datelor Eurostat.
Producţia naţională din acest an a fost mai mare decât cea din anul anterior, când s-a situat la nivelul de 8 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 mil. tone) sau cea din 2019 (17,4 mil. tone), pentru că seceta şi arşiţa şi-au spus cuvântul şi în 2023, care a fost „întărit” de lipsa capacităţii de a iriga.