Kilometrul 23 de pe A1 din apropiere de Bucureşti devine centru regional de distribuţie – după Ikea, acum vin polonezii de la LPP

Autor: Bogdan Alecu 10.01.2024

Noul centru regional aprovizionează un grup de pieţe sudice - română, bulgară, maghiară, croată, sârbă şi greacă - precum şi Macedonia de Nord, cu 450 de magazine Depozitul de 65.000 mp a fost construit în mai puţin de un an Noua unitate va angaja aproape 300 de persoane.

CTP, cel mai mare dez­voltator, proprie­tar şi ad­mi­nistrator de proprietăţi in­dustriale şi logistice din Europa după suprafaţa închiria­bilă brută, a livrat primul centru regional de distribuţie din străinătate al LPP Logistics, în România, în mai puţin de un an de la începerea construcţiei.

Depozitul este situat în CTPark Bucha­rest West, cel mai mare parc indus­trial din Europa Centrală şi de Est (ECE), depozitul de 65.000 mp va consolida reţeaua de dis­tribuţie a LPP în Europa de Sud. Tot la km 23 de pe A1 în cadrul CTPark Bucharest West se află şi depozitele celor de la IB Cargo – Maersk, care deserveşte Ikea şi care a ajuns la o suprafaţă de peste 100.000 mp şi care deserveşte de asemenea Europa de Sud-Est. Depozitul operat de A.P. Moller - Maersk & IB Cargo s-a deschis în sep­tembrie 2021 cu 76.000 mp, iar la mai puţin de doi ani, s-a extins la 100.000 mp, oferind soluţii lo­gistice personaliza­te şi deser­vind opt ţări din Europa şi Bal­cani. Unitatea este situată în parcul indus­trial CTPark Bu­cha­rest West. În cadrul depozi­tului lucrează 140 de oameni 24 de ore pe zi, 7 zile din 7.

România alături de Cehia, Ungaria şi Slovacia sunt ţă­rile-cheie din portofoliul CTP şi pe care CTP deţine o cotă de piaţă la nivel regional de 27,8% la finalul anului 2022, potrivit raportului companiei.