Bursă. 200.000 de acţiuni Transelectrica îşi schimbă marţi acţionarii. Preţ cu 0,6% mai mic

Autor: Eduard Ivanovici 24.01.2024

Marţi, 23 ianuarie a fost înregistrată în sistemul Bursei de Valori Bucureşti o tranzacţie specială (Deals) cu 200.000 de acţiuni ale operatorului sistemului energetic naţional Transelectrica (simbol bursier TEL). 

La un preţ de 31,8 lei pe unitate, cu 0,63% sub cel din precedenta sesiune de tranzacţionare, pachetul de acţiuni şi-a schimbat acţionarii pentru suma de 6,4 milioane de lei, arată datele BVB. Luni, a fost procesată o tranzacţie Deals cu 600.000 de acţiuni TEL, la un preţ egal cu cel de la finele şedinţei anterioare, pentru un total de 19,14 milioane de lei, adică aproximativ 16,5% din lichiditatea întregului segment de acţiuni de pe piaţa principală din ziua respectivă. 

Acţiunile societăţii de stat au plus 4,7% anul acesta şi 45,8% în ultimele 12 luni, pe rulaje de 39,5 milioane de lei, respectiv 123,7 milioane de lei. În aceleaşi perioade, indicele BET se tranzacţionează în scădere cu 0,4%, respectiv în creştere cu 25,7%. BET-NG afişează dinamici de -1,2%, respectiv plus 23%.