Acţiunile UniCredit ating maximul ultimilor nouă ani pe Bursa de la Milano după publicarea rezultatelor financiare. Profit de 8,6 mld. euro anul trecut

Autor: Eduard Ivanovici 05.02.2024

Banca italiană UniCredit înregistra o creştere de 10% a acţiunilor în prima parte a şedinţei tranzacţionare de astăzi de la Bursa milaneză, atingând astfel cel mai ridicat nivel din 2015, pe un indice de referinţă FTSE-MIB în creştere cu 1%, conform datelor MarketWatch.

Anterior, grupul a anunţat un profit net de 2,8 miliarde de euro în T4/2023, de trei ori peste aşteptările pieţei. Pentru întreg anul trecut, creditorul a raportat un profit net de 8,6 miliarde de euro ca urmare a amortizării activelor fiscale şi dobânzilor ridicate, declarând că va aloca întreaga sumă pentru răscumpărări de acţiuni şi dividende. De asemenea, banca a oferit perspective optimiste pentru actualul an fiscal.

În S1/2023, UniCredit a fost a şaptea cea mai mare bancă de pe piaţa din România în funcţie de active, cu 74,5 miliarde de lei, în urcare cu 9%. Pe Bursă italiană, grupul este evaluat la 50 de miliarde de euro.

Acţiunile europene se apreciau cu 0,2% prin indicele Stoxx 600 la ora publicării ştirii. Indicii FTSE 100 din Regatul Unit şi DAX din Germania erau pe plus cu 0,4%, respectiv 0,2%. La Paris, CAC 40 creştea cu 0,1%, iar IBEX 35 de la Madrid cobora cu 0,1%. La Bucureşti, BET era pe plus cu 0,7%.