După 400 de recrutări în 2023, francezii de la Atos reduc ritmul angajărilor în România. „Ne uităm cu precădere către oameni cu profil de senior şi abilităţi nişate.“

Autor: Alexandra Cepăreanu 07.02.2024

Subsidiara locală a grupului francez de tehnologie Atos va „temporiza“ în acest an angajările şi se va uita spre candidaţi cu experienţă şi abilităţi în unele nişe din industrie, o schimbare faţă de anul trecut, când organizaţia a atras 400 de persoane.

„Anul trecut am angajat în jur de 400 de oameni, ceea ce a condus la o evoluţie netă stabilă a echipei noastre. Pentru 2024, estimăm o temporizare a numă­rului de recrutări comparativ cu anul anterior, cererea îndreptându-se cu precădere către oameni cu profil de senior şi abilităţi nişate“, a spus pentru ZF Ligia Ardelean, country manager, Atos România. Ea a adău­gat că pe parcursul anului trecut s-a observat o tendinţă de echilibrare a pieţei muncii în domeniul IT&C, cu o preferinţă crescută din partea profesioniştilor pentru securitatea jobului în detrimentul unor posibile oferte salariale superioare. Anul 2023 a fost marcat de conce­dieri la multe companii de IT globale, inclusiv pe piaţa din România.

În 2023, grupul Atos a trecut printr-o pe­rioadă de schimbări şi a început un plan de reorganizare după ce grupul s-a confruntat cu o serie de provocări în ceea ce priveşte profitabilitatea, scria Reuters în ianuarie 2024.

În România, operaţiunile nu au fost afectate, a spus Ligia Ardelean.

„Grupul Atos a trecut de-a lungul anului 2023 printr-o serie de schimbări structurale, inclusiv o reorganizare şi modificări la nivel de management. Subsidiara din România a fost aliniată la aceste procese de transformare. În ciuda acestor ajustări, din punct de vedere al activităţii de business, sprijinită de o echipă de management locală stabilă, ne-am atins toate obiectivele operaţionale şi financiare. Agenda noastră nu s-a schimbat. Prioritizarea operaţiunilor, satisfacţia şi succesul clienţilor a reprezentat un element cheie în strategia noastră, asigurând eficienţa şi continuitatea serviciilor pe care le furnizăm”, a răspuns Ligia Ardelean la întrebarea cum afectează toate provocările şi schimbările la nivel de grup activitatea subsidiarei din România.