Lars Moeller, Ford: Avem 670 de roboţi care lucrează alături de angajaţii de la Craiova pentru a produce un Ford Puma. Uzina se pregăteşte acum pentru Puma Gen-E, prima maşină electrică produsă în România

Autor: Bogdan Alecu 08.02.2024

Ford Otosan România va demara în trimestrul al doilea al acestui an producţia noului Puma facelift la Craiova, iar livrările către clienţii de pe plan local încep din a doua jumătate a lunii mai. Uzina produce o Puma la fiecare 90 de secunde, în trei schimburi. Odată cu faceliftul, americanii au anunţat oficial şi Puma Gen-E, versiunea electrică a noului model.

La câteva luni distanţă de la lansarea comercială a noilor Transit şi Tourneo Courier, produse la Craiova, Ford Otosan România demarează producţia şi noului Ford Puma facelift la uzina din România, maşină care are misiunea de a duce producţia spre capacitatea maximă de 272.000 de maşini pe an.

„Peste 70% dintre clienţi cumpărau maşinile Puma cu multiple opţionale, motiv pentru care am introdus aceste dotări în echiparea de serie. Clientul voia o maşină bine echipată, dincolo de confort şi performanţe. Am mizat pe această standardizare mizând pe ce voia clientul. Din punctul de vedere al preţului, putem spune acum doar că va avea preţul corect pentru ceea ce oferă. Maşina va fi disponibilă în trimestrul al doilea din acest an, iar livrările încep după data de 15 mai“, a spus Roxana Capătă, managing director Ford România Services.