Tribunalul Bucureşti oferă primele date despre dimensiunea insolvenţei Star Storage: creditorii au de recuperat peste 52 milioane de lei

Autor: Adrian Seceleanu 08.02.2024

Documentul nu oferă detalii despre cât reprezintă penalizările aplicate de ANAF şi cât este datoria principală a companiei din suma totală de 26 mil. lei Băncile au de recuperat 3,7 mil. lei.

Creditorii Star Storage, una dintre cele mai cunoscute companii locale de IT - un furnizor de servicii de cloud şi infrastructură IT, digitalizare & automatizare şi procesare a documentelor, cu afaceri de 29 mil. lei în 2022, care a solicitat intrarea în insolvenţă la finele anului trecut - au de recuperat de la companie peste 50 de milioane de lei, arată datele publicate de Tribunalul Bucureşti.

„Masa credală avută în vedere este apreciată la valoarea de 52.104.618,02 lei, conform listei creditorilor“, conform datelor din documentul prin care Tribunalul Bucureşti a aprobat deschiderea procedurii de insolvenţă. Compania nu a comunicat anterior suma datoriilor.