Ce face cel mai mare dezvoltator logistic din România: CTP a trecut pragul de 60% grad de închiriere la Oradea şi a semnat cu HelpShip pentru 5.300 mp

Autor: Bogdan Alecu 09.02.2024

CTP a semnat cu HelpShip, furnizor de soluţii lo­gis­tice, parte a grupului logistic euShipments.com, pentru închi­rie­rea a 5.300 mp de depozit în proiectul CTPark Oradea Cargo Terminal, primul parc industrial cu un terminal cargo aerian din România.

HelpShip are în plan furnizarea de soluţii logistice pentru portofoliul său în creştere de clienţi din sectorul comerţului electronic, potrivit companiei.

Cu centrul său de fulfillment amplasat în CTPark Oradea Cargo Terminal, HelpShip realizează livrări în ziua următoare atât către România, cât şi către Ungaria, respectiv în 48 de ore pentru livrările către Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Slovacia şi în 3 până la 5 zile lucrătoare pentru livrările către restul UE. Hub-ul logistic Oradea oferă, de asemenea, o conexiune directă către Ruse (Bul­ga­ria), Zagreb (Croaţia), Senec (Slovacia) şi Ljubliana (Slovenia) printr-o rută de transport zilnică. Astfel, se asigură tranzitul rapid şi fiabil al expedierilor către şi dinspre aceste alte centre cheie din ECE.