Tren de marfă defect pe linia Glogoreşti-Luduş. Două trenuri de călători, afectate

Autor: Cosmin Pirv 11.02.2024

Circulaţia feroviară este închisă, duminică, la prânz, pe linia simplă Glogoreşti-Luduş, din cauza defectării unui tren privat de marfă în linie curentă. Două trenuri de călător sunt afectate.

Potrivit CFR SA, trenul privat de marfă efectua un transport pe relaţia Constanţa Ferryboat – Iernut şi are în compunere 35 de vagoane goale.

Până la sosirea locomotivei de ajutor, necesară pentru retragerea garniturii de marfă din linie curentă, trenurile de călători IR 1745, care circulă în relaţia Tărgu Mureş - Cluj Napoca, şi R 4534, care circulă în relaţia Războieniu – Târgu Mureş, staţionează temporar în gările Luduş, respectiv Gligoreşti.

CFR SA estimează că operaţiunea de retragere a garniturii defecte de marfă şi redeschiderea liniei se va realiza în circa 60 de minute.