Cristian Constantinescu, cel care în 2016 a vândut Noriel pe 24 mil. euro, a dezvoltat între timp o reţea de 50 de magazine de cosmetice

Autor: Cristina Roşca 20.02.2024

Cristian Constantinescu, unul dintre cei mai discreţi antreprenori locali, cunoscut pentru că a cofondat şi apoi a vândut Noriel, un grup cu activităţi în retailul, distribuţia şi producţia de jucării, s-a reorientat către domeniul frumuseţii. Astfel, începând cu 2017 el a dezvoltat lanţul de magazine de cosmetice naturale Nala, care a ajuns la 50 de unităţi în România.

Antreprenorul a început să construiască Nala la scurtă vreme după ce a vândut Noriel, alături de familia sa, către fondul de investiţii Enterprise Investors. Acesta din urmă a plătit atunci 24 mil. euro.

Constantinescu, care se descrie pe propriul profil de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn drept un „antreprenor în serie, care a creat businessuri evaluate la peste 40 mil. euro (valoare equity), cu un exit la activ şi actualmente CEO al Nala Cosmetics (...)“, a dezvoltat rapid businessul din domeniul frumuseţii. Această expansiune accelerată a dus şi la o creştere a vânzărilor. Potrivit Ministerului de Finanţe, în 2022, ultimul an pentru care există date publice, cifra de afaceri a Nala Cosmetics SRL a fost de aproape 34 mil. lei (6,8 mil. euro), cu o marjă netă de circa 10% şi cu 122 de salariaţi.

Businessul a crescut cu aproape 50% într-un an şi s-a mai mult decât dublat versus 2020.