Un grup de investitori români, printre care Silviu Grigorescu, fostul director al Hanner România şi bancherii Liviu Arnăutu şi Dragoş Balaci, demarează un proiect de retail la Crevedia, o investiţie de peste 15 milioane de euro.

Autor: Bogdan Alecu 01.03.2024

REPACO Capital, un dezvoltator fondat de mai mulţi antreprenori români, a anunţat demararea construcţiei proiectului Crevedia Retail Park, o investiţie de peste 15 milioane de euro pe Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, la nr. 232, lângă Kaufland Buftea.

„Suntem bucuroşi că am început construcţia unui nou retail park, într-o zonă limitrofă a Bucureştiului, cu mare potenţial de creştere şi ai cărei locuitori au nevoie de servicii de comerţ modern, aflate cât mai la îndemână. Faptul că retailerii, între care multe branduri de prestigiu, au închiriat deja peste 80% din suprafaţa Crevedia Retail Park, încă dinainte de începerea con­struc­ţiei, atestă încrede­rea pe care o au în proiectul REPACO Capital, despre care suntem convinşi că va fi un succes“, a declarat Liviu Arnăutu, partener şi membru al boardului GELD Capital Management, com­pa­nia deţinătoare a REPACO Capital. REPACO Capital este deţi­nută în proporţie de 25% de Muntenia Engineering & Construction, deţinută la rân­dul ei integral de Silviu Grigorescu, fostul şef al Hanner România, dezvoltatorul proiectului rezidenţial The Park din proxi­mitatea Parcului Tineretului Din Capitală.