Best of ZF Power Summit 2024. Adrian Polec, fondatorul fabricii de baterii Prime Batteries Technology din Cernica: În viitor, nu va conta cine produce energia, ci cine o stochează. România este pe drumul cel bun

Autor: Roxana Petrescu 12.03.2024

Conglomeratul european EIT InnoEnergy, din care fac parte bănci şi companii din Europa precum ING, Volkswagen sau Siemens şi care a cumpărat în 2022 o parte din acţiunile producătorului român de baterii Prime Batteries Tech­no­logy, fondat de antreprenorul Adrian Polec, a anunţat recent lansarea Repono, o com­panie paneuropeană axată pe deţinerea şi ex­ploatarea sistemelor mari de stocare a ener­giei (ESS) Strict legat de businessul local, planurile sunt de a „scala“ capacitate până la 8 GWh în 2026, de la 2 GWh în prezent, stocarea de energie fiind strategică în contextul tranziţiei către sursele rege­nerabile de energie.

Prime Batteries Technology a început producţia de baterii în 2016, unul dintre momentele cheie în evoluţia companiei fiind intrarea în acţionariatul său a EIT InnoEnergy, în 2022. „În momentul de faţă, construim 2 GWh în Cernica, lângă Bucureşti, urmând ca în 2026 să ajungem la 8 GWh. Cei de la EIT sunt un conglomerat european format din marile companii din sectorul de inovare. Acum sunt în acţio­nariatul nostru cu 2% şi este important să fim alături de ei. Finanţarea este complexă, se ridică la 280 de milioane de euro pentru cei 2 GWh. Noi am început să producem în 2016, am crescut treptat, când a intrat InnoEnergy eram la 200-300 MWh, iar acum scalăm“, a declarat Adrian Polec, fondatorul Prime Batteries Technology, în cadrul inter­venţiei sale de la ZF Power Summit 2024, eve­niment care a avut loc în perioada 27-29 fe­bruarie. Polec a precizat că Prime Batteries Techno­logy este activ pe trei paliere diferite, dar echipamentele pentru stocarea energiei ocupă cea mai mare parte a portofoliului.

„Noi azi activăm în trei seg­mente, low volume automotive, adică tractoare, maşini de gunoi, producători sub 100.000 de unităţi pe an. A doua verticală este cea de stocare a energiei electrice, mai mult de 70% din capa­citate pleacă spre acest sector, iar apoi este partea de aplicaţii industriale.“