Bursă. Romgaz vine în faţa acţionarilor cu două propuneri de dividende: Prima de 1,3 mld. lei, iar o a doua mai prudentă de peste 500 mil. lei, motivată de investiţiile ridicate

Autor: Eduard Ivanovici 22.03.2024

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) a convocat acţionarii pe 25 aprilie pentru a aproba distribuirea unui dividend din profitul net pe 2023, fiind propuse două variante în acest sens, conform unui raport de la BVB.

Prima opţine înseamnă un dividend brut total de 0,3561 lei pe acţiune, din care 0,3397 lei pe unitate aferent rezultatului din 2023 şi 0,1614 lei pe acţiune aferent rezultatului reportat. În acest caz, dividendele distribuite către acţionari ar fi de 1,3 miliarde de lei.

A doua variantă, recomandată de conducerea administrativă şi executivă, implică un dividend brut total pe acţiune de 0,1425 lei, din care 0,1359 lei pe unitate aferent rezultatului net de anul trecut şi 0,0066 lei pe acţiune aferent rezultatului reportat. Aici, compania ar aloca peste 500 de milioane de lei sub formă de dividende.

Potrivit raportului financiar preliminar, compania de stat – controlată în proporţie de 70% de Ministerul Energiei – a înregistrat un profit net de 2,8 miliarde de lei în 2023, în creştere cu 10,4% an/an, şi o cifră de afaceri consolidată de 9 miliarde de lei, minus 32%.

 

Mai jos, raportul integral al Romgaz:

 

„În şedinţa din 22 martie 2024, Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A. a avizat, în vederea înaintării spre aprobare către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din data de 25 (26) aprilie 2024, următoarele:

  1. Pentru Varianta I dividendul brut de 0,3561 RON/acţiune, ţinând seama de faptul că:

· dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a profitului anului 2023, sunt în sumă de 1.309.279.892,80 RON;

· dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a rezultatului reportat, sunt în sumă de 63.209.273,60 RON;

 · dividendele se distribuie acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social;

· capitalul social al societăţii existent la data de înregistrare propusă, 5 iulie 2024, este de 3.854.224.000 RON, divizat în 3.854.224.000 acţiuni ordinare, nominative, indivizibile cu o valoare nominală de 1 RON

 

Pentru Varianta II dividendul brut de 0,1425 RON/acţiune, luând în considerare:

 

  1. Termenul de plată a dividendelor cuvenite acţionarilor, respectiv plata dividendelor, în ambele variante propuse, începând cu data de 26 iulie 2024, ţinând seama de faptul că:

 

Consiliul de Administraţie a stabilit totodată următoarele:

  1. Plata dividendelor va fi efectuată în lei, numai către acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor (ţinut de S.C. “Depozitarul Central” S.A.) la data de înregistrare stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor.
  2. Valoarea netă a dividendelor va fi calculată astfel:
  1. valoarea brută a dividendelor aferentă fiecărui acţionar va fi calculată prin înmulţirea numărului de acţiuni deţinute la data de înregistrare cu valoarea dividendului brut pe acţiune, suma rezultată fiind rotunjită în plus sau în minus la două zecimale;
  2. impozitul pe dividende va fi calculat aplicând cota de impozitare relevantă la valoarea brută a dividendelor calculată conform punctului A) de mai sus, suma rezultată fiind rotunjită conform prevederilor legale;
  3. valoarea netă a dividendelor va fi reprezentată de diferenţa dintre valoarea brută a dividendelor şi impozitul pe dividende aferent.

Plata dividendelor se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (3) Detaliile privind modalitatea de plată vor fi aduse la cunoştinţa acţionarilor înainte de data începerii efectuării plăţii. Conform prevederilor art. 111, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile precum şi art. 12 alin. 4 lit. b) din Actul constitutiv al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., este de competenţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor să fixeze dividendul.”