Primele două luni din acest an stabilesc un nou record pentru industria aviatică. Peste 3,3 milioane de pasageri au înregistrat aeroporturile locale, în creştere uşoară

Autor: Miruna Diaconu 25.03.2024

Dacă industria aviatică îşi menţine ritmul de creştere, numărul pasagerilor ar putea depăşi nivelul record al anului trecut. La o astfel de creştere ar putea contribui şi intrarea României în spaţiul Schengen.

Începutul de an a adus un nou record pentru industria aviatică locală, astfel că în primele două luni din acest an au fost înregistraţi peste 3,3 milioane de pasageri pe aeroporturile locale, potrivit informaţiilor Asociaţiei Aeroporturilor din România. Deşi traficul a înregistrat o creştere uşoară de aproape 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost stabilit însă un nou record, depăşind nivelul anului trecut, când a fost cel mai bun început de an pentru aeroporturile locale.

Cei mai mulţi pasageri i-a avut aeroportul Otopeni, care a fost tranzitat de aproape 2 milioane de persoane, adică 60% din totalul traficului aerian din lunile ianuarie şi februarie.