Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, urmează să primească dividende de 46 mil. lei din profitul istoric pe 2023 al băncii

Autor: Liviu Popescu 01.04.2024

Horia Ciorcilă, 61 de ani, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania (simbol bursier TLV) şi din 2002 încoace preşedinte al instituţiei de credit care şi-a majorat de atunci încoace capitalizarea de 100 ori la Bursa de Valori Bucureşti la o valoare record de 22 mld. lei, urmează să primească în calitate de acţionar o parte din profitul istoric pe 2023 sub formă de dividende.

Astfel Ciorcilă, care la finalul anului 2023 avea o deţinere de 4,63% din capitalul social al băncii direct şi împreună cu acţionarul BT Castorius Limited, este îndreptăţit la dividende de aproximativ 46 milioane de lei din profitul istoric de 3 mld. lei din 2023.

Spre comparaţie, în 2023 el a primit dividende de 40 mil. lei.