Stejara Pircan, senior VP, eMAG România, Bulgaria, Ungaria: Comercianţii din România reprezintă mai mult de jumătate din oferta de produse eMAG din Bulgaria şi Ungaria, ceea ce a dus la o accelerare a ecosistemului marketplace de 28% în Ungaria şi 19% în Bulgaria, anul trecut

Autor: Alexandra Cepăreanu 05.04.2024

„Anul trecut am adus peste 6.000 de companii româneşti nou listate în eMAG marketplace şi vedem în continuare o creştere de cereri de listare“  „Aproximativ 9.000 de comercianţi români activi în ecosistemul marketplace al eMAG şi-au extins activităţile şi în Bulgaria şi Ungaria, anul trecut.“

Vânzările comercianţilor români prezenţi în platforma eMAG marketplace, prin care aceştia au posibilitatea să îşi vândă produsele în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat o creştere de 20% în 2023 pe cele două pieţe externe, a spus Stejara Pircan, senior VP, eMAG România, Bulgaria şi Ungaria, în cadrul evenimentului ZF eCommerce Summit 2024.

„Vedem o creştere de vânzări de 20% pe fiecare ţară pentru produsele migrate. Deci, dacă un produs vindea 100 lei în România, în trei-şase luni maximum, când el ajunge la maturitate şi începe să pri­mească vizualizări, generează încă 20%. Ceea ce nu e deloc puţin să reuşeşti să îţi creşti vânzările într-un an prin listarea aceeaşi game de produse în celelalte două ţări. Astfel, se vede o accelerare a eMAG marketplace în Ungaria de 28% unităţi şi în Bulgaria de 19% datorită sellerilor din România care reprezintă mai mult de jumă­tate din oferta din fiecare dintre cele două ţări. Dacă ne raportăm la procente, Bulgaria şi Ungaria au avut creşteri double digit mai mari decât România“, a spus Stejara Pircan.