Ioan Nani, Antibiotice Iaşi: Iaşiul este pe locul 19-20 în economia naţională la ISD-uri. Asta ne arată că mai trebuie să-i creştem atractivitatea şi să finalizăm autostrăzile

Autor: Cristina Roşca 17.04.2024

Iaşiul realizează un Produs Intern Brut de 11,2 mld. euro, reprezentând cam 33% din PIB-ul regiunii de nord-est a ţării, spune Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente Antibiotice din Iaşi. La nivel naţional, oraşul reprezintă cam 3-4%.

„Din păcate, nu e între primele două-trei oraşe din ţară, dar asta arată că există potenţial de  creştere. Dacă vorbim despre investiţiile străine directe, Iaşiul a beneficiat anul trecut cam de 590-600 de milioane de euro. Este undeva pe locul 19-20 în economia naţională. Asta ne arată că mai trebuie să-i creştem atracti­vitatea şi, da, să finalizăm auto­străzile.“

Pentru o dezvoltare mai rapidă şi mai armonioasă a zonei de nord-est a ţării, în „inima“ căreia se află Iaşiul, e nevoie şi de investiţii în infra­structură. Totuşi, executivul român e optimist. El crede că faptul că 2024 este un an electoral îşi va pune amprenta asupra intenţiilor de finanţare, de bugetare, de dezvoltare a investiţiilor.