Dezastru într-o importantă ţară asiatică. Sute de oameni au fost evacuaţi

Autor: Cosmin Pirv 17.04.2024

Cel puţin 800 de persoane dintr-o provincie indoneziană au fost evacuate în urma erupţiilor multiple ale vulcanului Ruang, scrie Reuters.

Vulcanul, situat pe insula Ruang, la aproximativ 100 de kilometri de capitala regională Manado, a erupt de mai mult de trei ori începând de marţi.

Autorităţile au ridicat nivelul de alertă la al doilea cel mai înalt nivel ca urmare a creşterii activităţii, a declarat un oficial de la Centrul de vulcanologie şi atenuare a riscurilor geologice din Indonezia.

Erupţia a fost declanşată de cutremurele recente de pe insulă.

„Trebuie să eliberăm insula pentru că anticipăm că ar putea avea loc mai multe erupţii. Nu este permisă nicio activitate pe o rază de patru kilometri de crater”, a precizat oficialul.

Pe insula Ruang locuiesc aproximativ 838 de locuitori, dintre care majoritatea au fost acum evacuaţi pe cea mai apropiată insulă Tagulandang.