Valentin Miron, VMB Partners: Nevoia de obligaţiuni municipale este foarte mare întrucât autorităţile locale au nevoie de finanţări, iar acest instrument poate asigura fondurile pentru cofinanţarea unor investiţii cu fonduri europene

Autor: Roxana Rosu(Author) 07.05.2024

Nevoia de obligaţiuni municipale este foarte mare în piaţă, în condiţiile în care autorităţile locale au nevoie de finanţări, iar acest instrument poate asigura fondurile pentru cofi­nanţarea unor investiţii cu fonduri europene, spune Valentin Miron, cofondator VMB Partners, com­panie care a consultat 27 dintre cele 35 de emisiuni municipale prezente la BVB.

„Mai avem câteva primării mari în pipeline, inclusiv sectoare din Bucureşti, şi vrem să ne ducem către operatorii regionali de apă, care sunt nişte mini-Hidroelectrica. Ei sunt foarte profitabili, foarte puternici, dar din păcate nu pot emite obligaţiuni în prezent. Când rezolvăm problemele legislative cu Ministerul de Finanţe, cu ASF, lucrurile vor merge mai bine.